Apel împotriva uitării - cazul URSU

Muzeul Ororilor Comunismului în România susține campania Fundației Gheorghe Ursu și sprijină demersurile inițiate de Andrei Ursu în vederea obținerii dreptății în numele tatălui său. Gheorghe Ursu a reprezent un exemplu de dizidență directă și puternică împotriva regimului. Ursu a condamnat prin scrisori ce au putut fi auzite la Radio Europa Liberă în 1979, în lectura lui Virgil Ierunca, eforturile regimului totalitar de a masca efectele devastatoare ale cutremurului din 4 martie 1977 și sistarea lucrărilor de consolidare a clădirilor afectate de cutremur. Rolurile de avertizor de integritate, de participant activ la binele comunității îl plasează pe inginerul Gheorghe Ursu ca cetățean de onoare, care a luptat pentru binele oamenilor și al orașului.

Frica manifestată la nivel de societate față de regimul condus de Nicolae Ceaușescu a instaurat obediența ca mecanism de supraviețuire. Spargerea barierelor atât prin difuzarea mesajului la Radio Europa Liberă, cât și forța umană individuală de a rezista până în ultima clipă la brutalitatea anchetei au creat din Gheorghe Ursu un barometru al echității sociale, un semnal de alarmă care a marcat din 1977 cartografia unui oraș profund afectat de cutremur.

Muzeul Ororilor Comunismului în România a abordat în discursul său muzeal problematica marelui cutremur din 1977. Intitulată „Seismograf 77”, expoziția anunță încă din titlu conceptul inspirat de dizidența inginerului Gheorghe Ursu în anii demagogiei și absurdului ceaușist. Firul narativ al e

xpoziției are ca punct cardinal biografia sa și a contemporanilor săi – apropiați, informatori, torționari. Pentru echipa MOCR, instalația a reprezentat ocazia realizării unui studiu istoric-memorialistic al „cazului Ursu” transpus într-o primă instalație muzeografică despre ororile comunismului. Expoziția se referă la o perioadă ceaușistă 1977 - 1989, străină tinerilor, dar trăită de părinții și bunicii lor, caracterizată prin lipsuri și represiune asupra populației, propaganda Partidului și urmărirea Securității. Puțini tineri, dar și martori ai epocii (re)cunosc planurile lui Nicolae Ceaușescu în urma cutremurului din 4 martie 1977 și apoi „replicile” revoltelor sociale care au urmat, între 1977 și 1989. Pe lângă peisajul gri al epocii, în care vizitatoul navighează printre portrete de torționari și victime, „cazul Ursu” este expresia de maximă agresiune și anihilare a vocii profesionistului și cetățeanului neaservit regimului, astupată definitiv de violența semenilor din aparatul represiv al partidului. Din documentele Securității reiese azi la lumină lupta inginerului pentru salvarea clădirilor și a locatarilor de viitoarele posibile dezastre in situația următorului seism. De la eforturi susținute, până în punctul în care nu s-a mai auzit nimic: „Un silence de plomb!” „O tăcere de plumb” - așa cum au vestit la 5 decembrie 1985 ziarele occidentale moartea lui Gheorghe Ursu- decedat în fapt la 17 noiembrie la Jilava în urma leziunilor provocate de bătăile torționarilor săi.

Alături de manifestul instituției, dorim să introducem și vocea tinerilor: “De multe ori se spune că cei care s-au născut după 1989 nu pot înțelege ceea ce s-a petrecut în timpul regimului comunist, dar noi credem că nu este așa. Tânăra generație dorește și face eforturi pentru a descoperi ceea ce părinții sau bunicii lor au trăit. Aici, în cazul inginerului Ursu îl avem pe fiul său, Andrei, care a dat și dă dovadă de multă putere și perseverență pentru a face dreptate. Pentru noi el constituie un adevărat model pentru a ne urma întotdeauna instinctul și ideile, dar și pentru a da tot ce avem pentru a ne apăra și sprijini familia. De asemenea, cei dintre noi, studenți și voluntari ai MOCR am putut să ne apropiem de cazul care va fi curând judecat din nou. Răsfoind documentele pe care Andrei Ursu le-a pus la dispoziția muzeului, am putut creiona în minte povestea inginerului, dar și caracterul regimului de atunci. Putem spune că tot ce am citit a reprezentat un adevărat șoc și o lecție de viață pentru noi, întrucât Gheorghe Ursu a murit în încercarea sa de a evita o nouă tragedie ca cea din martie 1977 când mulți oameni și-au găsit sfârșitul în timpul cutremurului. În plus, Ursu este un exemplu de prieten loial, tată, soț etc. care a preferat să renunțe la propria viață doar pentru a-i ocroti pe cei menționați în jurnalul său. Astfel, noi, tinerii, îi susținem pe cei care se luptă pentru ca adevărul să fie descoperit și scos la iveală în acest caz. Pentru tineri, inginerul Ursu este o emblemă a rezistenței față de tot ce a însemnat politica comunistă, el dând dovadă de mult curaj în înfruntarea condițiilor acelor vremuri. Mai mult decât atât, el este un exemplu de creativitate prin poeziile sale, care demonstrează că și un inginer poate fi un talentat poet. Dar, nu în ultimul rând, Gheorghe Ursu ne arată importanța loialității și a iubirii celor apropiați și nu numai, chiar și în fața amenințărilor regimului comunist. Soluționarea cazului său va fi un moment important pentru istoria recentă și va marca un omagiu pentru toți cei care au fost uciși în aceleași moduri în timpul comunismului.“ echipa de voluntari din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București.

Azi marcăm 46 de ani de la consecințele urbanistice asupra Bucureștiului, mereu aflat la risc, niciodată rezolvat. Vocile generațiilor de azi luptă constant pentru crezul pe care Gheorghe Ursu l-a avut, consolidarea anti-seismică a orașului. Îi amintim pe Funky Citizens, mai ales pe cei de la Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic - ReRise, care prin metoda lor de a aduce în atenția publicului problematica ce trenează de patru decenii, își asumă, la rândul lor, statutul de avertizori de integritate. Acest apel este și despre modul în care ideile lui Gheorghe Ursu se mențin dincolo de bariera timpului.

În mod paradoxal, 4 iulie reprezintă și o dată de testare a maturității societății române, care va da proba la nivel instituțional prin emiterea deciziei definitive în cazul procesului intentant împotriva foștilor ofițeri de securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș. Sperăm ca instanța să ia act de dovezile prezente în dosar, de mărturiile depuse pentru a permite construirea unei Românii vindecate de rănile trecutului, în care adevărul va putea fi spus în totalitate.