REVISTA ROMÂNĂ DE SOCIOLOGIE Nr. 3-4 / 2024 publicaţie a INSTITUTULUI DE SOCIOLOGIE al ACADEMIEI ROMÂNE
Număr special - Studii asupra comunismului și postcomunismului în România: memorie, restituire, muzeificare
Coordonatori: - Cosmin Budeancă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) - Angelica Helena Marinescu, Institutul de Sociologie al Academiei Române (INSOC, Academia Română; MOCR)
În 2024 se vor împlini 35 de ani de la schimbarea de regim din 1989. Despre perioada comunistă s-a cercetat, publicat și - mai ales - s-a vorbit relativ mult în ultimele decenii. Perspectivele de abordare au fost diverse (politice, economice, sociale, culturale). S-au publicat lucrări de memorialistică și interviuri de istorie orală, s-au realizat filme documentare și artistice, s-au înființat muzee și memoriale, s-au realizat expoziții; s-a întocmit un manual opțional de istorie a comunismului, iar în noua Lege a Educației, Istoria Comunismului a fost introdusă ca materie obligatorie.
Cu toate acestea, la nivelul populației se poate observa că amintirile despre viața în comunism s-au diluat de așa manieră încât, influențate și de nostalgie, duc la o deformare majoră a rememorării și pot perpetua o „imagine” falsă asupra trecutului, iar la noile generații ajung, în mod paradoxal, tot mai puține informații (a se vedea, de exemplu, sondajele INSCOP realizate în 2022 cu privire la percepția pe care o au românii asupra trecutului, prezentului și viitorului). În aceste condiții este evident că este necesară continuarea cercetărilor despre perioada comunistă și postcomunistă, pentru a compensa uitarea și necunoașterea, dar și pentru a înțelege mecanismele care au dus la această situație în ultimele trei decenii și jumătate. Ca atare, acest număr special al Revistei Române de Sociologie va încerca să ofere chei de înțelegere asupra perioadei comuniste și postcomuniste din trei perspective: a memoriei, a restituirii istorice și a muzeificării.
Contribuțiile pot aborda critic, în perspectivă multi-, trans-, interdisciplinară perioada comunismului și postcomunismului în România, de la studii de sociologie, antropologie istorică, istorie comparată a comunismului, istorie orală etc.
Vă rugăm să trimiteţi articolele (8000 de cuvinte), împreună cu un abstract (maxim 200 de cuvinte), la adresa: revista@insoc.ro, până la data de 15 ianuarie 2024. Pentru redactarea articolelor, vă rugăm să consultaţi instrucţiunile din ghidul pentru autori (https://www.revistadesociologie.ro/con.../ghid-pentru-autori).
Comentarios