SEISMOGRAF'77

SEISMOGRAF'77 este un proiect expoziţional al Muzeului Ororilor Comunismului în România ce se desfăşoară ca un repertoriu de portrete şi istorii ale cetăţenilor, atât cei care au dus un război personal cu regimul comunist, dar şi cei protejaţi de dictatură. Este o microistorie a perioadei ceauşiste, concentrată mai ales pe contextul cutremurului din 4 martie 1977 şi a replicilor sale socio-politice.

Efectele devastatoare ale catastrofei au impus efectuarea de ample şi costisitoare lucrări de consolidare, însă, nemulţumit de costuri, Ceauşescu a interzis continuarea lucrărilor de consolidare la data de 4 iulie 1977. Abordând replicile cutremurului asupra arhitecturii şi societăţii, expoziţia SEISMOGRAF'77 devine un instrument complex ce are menirea a oferi informaţii, dar şi de a lăsa loc de întrebări, dialog, povestiri personale.

"O microistorie a perioadei ceaușiste, concentrată mai ales pe contextul cutremurului din

4 martie 1977 și a replicilor sale socio-politice"

Irina Hasnaș Hubbard, curatorul expoziției

Această expoziție nu are menirea de a explica, ci de crea întrebări. Nu este o instalație muzeală comodă, pentru că nu este gândită să furnizeze confort vizual. Din momentul în care vă veți decide să urmăriți traseul seismografului veți descoperi un parcurs istoric care începe abrupt într-o mulțime ce părea mută în ianuarie 1977 și se încheie în larma vocilor acoperite de gloanțele Revoluției din Decembrie 1989.

Seismograful marchează prin semnalare portretele și poveștile oamenilor care au dus un război personal cu regimul comunist, respectiv al celor care au fost protejați de dictatură, ca pioni loiali sau actori principali în aparatul de represiune.

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost catastrofa naturală care a dat pretextul ideal pentru regimul de la București să inițieze o campanie de demolare și remodelare a arhitecturii urbane, chiar și a structurii interne a oamenilor. Dorința creării unui om nou, consolidat în bazele comunismului național fusese ea însăși fisurată, însă cu mult înainte de 4 martie, de alt cutremur, de data aceasta unul social

Sursele lui sunt invizibile, fiind ascunse cu forța de regimul dictatorial. Fiecare voce condamnată la izolarea socială, suprimată de brutalitatea sistemului, lipsită de minima apărare a dus la construirea unui val seismic de o ritmicitate remarcabilă. Falia care a determinat ruptura dintre social și politic s-a aflat într-o mișcare constantă lăsând urme profunde în mentalul colectiv până azi.

Seismograf ’77 este unicul instrument de felul lui, deoarece este creat cu scopul de a identifica replicile revoltei sociale înainte de marele cutremur al tranziției din decembrie 1989. Toate pasajele și vocile sunt construite în oglindă, într-un itinerariu care vă va trece prin traumă, reprimare, adaptare și rezistență socială.

Vă invităm, astfel, să parcurgem împreună materialul expozițional!

Concept muzeal

Se propune o abordare bazată pe 2 direcții conceptuale principale:

Urmărirea firului roșu ca fir narativ principal , organizat din punct de vedere cronologic și susținerea discursului obiectiv al acestuia prin vocile foștilor deținuți redate în elementele verticale;
Dispunerea distinctă a citatelor proprii și a descrierii personajelor pe panouri diferite și redarea binomului disident-torționar prin configurația elementelor verticale.

Module masă

Masa 1 & Masa 2

Cutremurul 1977; Represiunea anii '80; Securitatea

Anului 1977 a declanșat fisuri profunde în sistemul comunist. În ianuarie 1977 un cutremur social a fost pornit de Paul Goma, odată cu scrisoarea publică de adeziune la mișcarea Cehoslovacă cunoscută sub numele de Charta 77.

Sistemul ceaușist a fost incapabil să stăvilească numărul ridicat de aderenți la Charta 77; strigătul pentru dreptate și adevăr spărsese bariera anonimatului. Lipsa de răspuns real a statelor comuniste la Conferința de la Helsinki a generat valurile de reacții care au determinat apariția unor noi fracturi între societate și mediul politic. În România, elementara cerere de respectare a prevederilor drepturilor omului a generat o înăsprire a represiunii politice care s-a răsfrânt asupra populației într-o manieră mai puțin brutală decât în perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar cu mult mai subtilă și perfidă.

În 4 martie o catastrofă naturală pe fondul unui seism social a curmat viața a peste 1500 de oameni și a deschis calea regimului dictatorial către implementarea în timp real a unei politici megalomane de remodelare urbanistică a marilor orașe.Dubla fractură socială și fizică a catastrofei naturale a transformat arhipelagul politic și social din România într-o luptă de supraviețuire, în care statul înscena, complota și își izola proprii cetățeni, pentru că PCR se temea că va pierde lupta cu dizidenții.

Fațada unui stat comunist uman, așa cum dorea Ceaușescu să vândă imaginea Republicii Socialiste România în Occident, își arătat lent, dar sigur falsitatea. Opozanții primesc încă o lovitură mascată medical prin internările abuzive la azile psihiatrice, așadar o armă stalinistă este reutilizată ca mecanism de reprimare a celor a căror voce nu putea fi amuțită. Regimul de la București amplifica cultul personalității cuplului dictatorial, în timp ce dreptul la opinie devine delict, iar orice interacțiune interumană capătă aura sumbră a neîncrederii, a fobiei de celălalt. Politica externă a RSR era una militantă și aparent implicată, dar la nivel superficial, în lumea diplomatică. În plan intern ducea o avidă activitate de exterminare a oricărei mișcări de rezistență subterană.

Masa 2(tambur)

Module verticale

Panou 1

Represiunea - anii 80

Anul 1977 a declanșat fisuri profunde în sistemul comunist. În ianuarie 1977 un cutremur social a fost pornit de Paul Goma, odată cu scrisoarea publică de adeziune la mișcarea Cehoslovacă cunoscută sub numele de Charta 77.

Sistemul ceaușist a fost incapabil să stăvilească numărul ridicat de aderenți la Charta 77; strigătul pentru dreptate și adevăr spărsese bariera anonimatului. Lipsa de răspuns real a statelor comuniste la Conferința de la Helsinki a generat valurile de reacții care au determinat apariția unor noi fracturi între societate și mediul politic. În România, elementara cerere de respectare a prevederilor drepturilor omului a generat o înăsprire a represiunii politice care s-a răsfrânt asupra populației într-o manieră mai puțin brutală decât în perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar cu mult mai subtilă și perfidă.

În 4 martie o catastrofă naturală pe fondul unui seism social a curmat viața a peste 1500 de oameni și a deschis calea regimului dictatorial către implementarea în timp real a unei politici megalomane de remodelare urbanistică a marilor orașe.Dubla fractură socială și fizică a catastrofei naturale a transformat arhipelagul politic și social din România într-o luptă de supraviețuire, în care statul înscena, complota și își izola proprii cetățeni, pentru că PCR se temea că va pierde lupta cu dizidenții.

Fațada unui stat comunist uman, așa cum dorea Ceaușescu să vândă imaginea Republicii Socialiste România în Occident, își arătat lent, dar sigur falsitatea. Opozanții primesc încă o lovitură mascată medical prin internările abuzive la azile psihiatrice, așadar o armă stalinistă este reutilizată ca mecanism de reprimare a celor a căror voce nu putea fi amuțită. Regimul de la București amplifica cultul personalității cuplului dictatorial, în timp ce dreptul la opinie devine delict, iar orice interacțiune interumană capătă aura sumbră a neîncrederii, a fobiei de celălalt. Politica externă a RSR era una militantă și aparent implicată, dar la nivel superficial, în lumea diplomatică. În plan intern ducea o avidă activitate de exterminare a oricărei mișcări de rezistență subterană.