Centenar Monica Lovinescu

Anul 2023 este unul emblematic în ceea ce privește comemorarea bine-cunoscutei jurnaliste, critic literar, dar mai presus decât atât, una dintre cele mai importante voci ale exilului românesc, anume Monica Lovinescu.

Viața Monicăi Lovinescu se contura inițial ca fiind una plină de rafinament, cultura având un rol esențial în viața acesteia, cunoscând persoane emblematice literaturii române. Absolventă a facultății de litere, călcându-i pe urme tatălui său, marele critic literar Eugen Lovinescu, aceasta devine asistenta, în cadrul Seminarului de Artă Dramatică, a lui Camil Petrescu, începând astfel să colaboreze cu numeroase publicații, precum „Revista Fundaţiilor Regale“, „Kalende“, „Vremea“, „Democraţia“ lui Anton Dumitriu.

În urma instaurării regimului comunist în România, Monica Lovinescu pleacă în Franța în luna Septembrie a anului 1948, aceasta fiind bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948, cere azil politic și se stabilește definitiv acolo.

Anul 1951 este unul de o importanță aparte pentru Monica Lovinescu, deoarece aceasta își dedică întreaga carieră activității radiofonice, având numeroase emisiuni literare și muzicale de succes în cadrul Radiofuziunii Franceze.

În anul 1962, preia frâiele unei noi lupte, începând să realizeze săptămânal emisiuni pentru Radio Europa Liberă, precum cronica de carte de la ,,Actualitatea culturală românească” sau ,,Teze şi antiteze la Paris” devenind astfel ,,vocea exilului românesc”, fiind ascultată cu entuziasm de milioane de români aflați atât în țară cât și în exil. În urma uciderii mamei sale în temnița comunistă, moarte cauzată de refuzul mamei de a-și trăda fiica, ,, Închisă la Uranus, Jilava și Văcărești a suportat resemnată detenția, consolată că fiica ei trăia în libertate.”, Monica Lovinescu începe în adevăratul sens al cuvântului o luptă tensionată împotriva regimului comunist, remarcându-se printr-un curaj ieșit din comun și reușind să readucă un strop de speranță în sufletele ascultătorilor săi : ,,s-a putut impune minciunii instituționalizate și devenită politică de stat, adevărul rostit sistematic, simplu și tranșant“, conform lui Gabriel Liiceanu.

Cu toate acestea, dincolo de speranță, a stârnit furia autorităților din România, în ajunul aniversării sale din 1977, fiind supusă unei încercări de asasinat de către doi teroriști aflați în solda lui Nicolae Ceaușescu. În ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, Monica Lovinescu a fost astaltată fizic, chiar în curtea casei sale, iar apoi transportată la spital în stare foarte gravă. La numai cinci zile după acest eveniment, în ciuda recomandărilor medicilor săi, părăsește spitalul, pentru a participa la conferința de presă susținută de Paul Goma la televiziunea franceză, și pentru a denunța agresiunea suferită la microfonul Radio Europa Liberă: ,, „Vineri, 18 noiembrie, mă întorceam acasă spre orele 5 și jumătate după-amiaza. În curtea din fața casei se aflau doi necunoscuți (al doilea, pitit după un arbust, n-a apărut decât în ultima clipă). Primul care mi-a ieșit în față m-a întrebat în franțuzește, cu accent, dacă sunt „Madame Monica”. Mi-am dat imediat seama că vine din partea unor români (în Franța nu se întrebuințează „domn” sau „doamna” alături de un prenume). Avea un plic mare în mână și mi-a spus că e un mesaj, să intrăm în casă să mi-l citească. Am simțit că e ceva suspect și am refuzat. A insistat să intre. Am refuzat din nou. Atunci a apărut și al doilea și au început să-mi dea în cap. Mi-am pierdut repede cunoștința, dar am apucat să țip. Un trecător (funcționar la poștă) s-a repezit și i-a pus pe fugă.”- declară Monica Lovinescu, la numai câteva zile după acest eveniment dureros.

foto: Radio Romania Muzical

Activitatea acesteia la Radio Europa Liberă s-a încheiat în anul 1990, odată cu desființarea acestui post radio, însă, impactul major pe care Monica Lovinescu l-a avut asupra societății românești (în prag de democratizare), este unul incontestabil, deoarece dincolo de un crainic radio, prin dedicarea și munca sa, dar și dorința de a ține piept regimului comunist, aceasta a devenit un adevărat model de urmat, alături de soțul său, Virgil Ierunca, care i s-a alătrat în această luptă, devenind de asemenea o voce reprezentativă a exilului. Cei doi, atât Monica Lovinescu, cât în egală măsură și soțul său, timp de câteva decenii, au luptat împotriva a tot ceea ce reprezintă socialismul comunist, cu tot ceea ce presupune acesta, de la aspectele economice, până la cele de ordin social și chiar moral. Curajul, cât și educația primite de aceasta încă din copilărie, au determinat-o să își mențină capul sus și mintea limpede în fața abuzurilor, promovând atât democrația, cât și susținând cultura, care în perioada comunistă a avut de suferit pierderi enorme. Datorită ei, intelectualitatea și dorința de cunoaștere nu au fost date uitării definitiv de către români, întrucât aceasta avea emisiuni în care promova diverse texte din scrieri ale marilor filosofi și scriitori ai vremii, precum Cioran, Orwell, Camus, Arendt și așa mai departe.

Un spirit total dedicat modernității și dorinței de mai bine, însetat de dreptate, Monica Lovinescu dezbătea fără probleme sau vreun pic de frică cele mai controversate subiecte ale secolului XX, în special de natură politică, aceasta scria eseuri pline de emoție, care conform criticului american Lionel Trilling, erau ,, o răscruce sângeroasă unde literatura și politica se întâlnesc”. Recunoașterea sa la nivel internațional o fac pe celebra jurnalistă, o adevărată promotoare a democrației de început de secol XXI, experiența de viață și vremurile tulburi, transformând-o cu timpul, dintr-o tânără pasionată de literatură, într-un adevărat simbol al luptei anticomuniste, dar mai mult decât atât, vocea exilului românesc.

text: Ana Grăjdeanu, Facultatea de Istorie, Universitatea București